writing the unsaid
The girl who was too much loved writing stories about love, doruri, glories. All she wanted was to touch inimi, wishes, souls and hopes, hiding in some envelopes words with magic powers. The girl who was too much left ‘home’ so many times, sewing tears along with rhymes, building havens out of such magical creations,…
There’s a question I’ve been asking myself for a couple of years now. It’s not that I want to know, but I need to. It’s like it’s been haunting me since I’ve become aware of the world around me. And the thing in my case is, I’ve become aware of the world around me before…
Monday morning. That kind of Monday that everybody would cancel for an undetermined period. Not her though.She wakes up without the regular voices in her head. For the first time, there’s silence there. No pain, no longing, no exhaustion. Nothing other than peace. It feels good. Her shoulders now feel like flakes, she stretches her…
Yesterday I took a walk on an empty path I had to stop, as I set free the very core of me It was lying on the ground, in the place I kissed you the last time With the raging wind touching us, touching me, as I kissed you goodbye Yesterday I took a walk…
Ești într-o mulțime de oameni cu care ai lucruri în comun. Râzi, întrebi, ți se răspunde, te mai apropii, te mai îndepărtezi. Te uiți la ei și apoi te uiți în tine. Simți că se leagă ceva, în timp ce se dezleagă altceva. Îți vine să fugi, dar rămâi acolo. Și cauți alți ochi, în…
Am crescut într-un orășel de munte în care aparențele au dominat întotdeauna. Probabil, ca în atâtea alte locuri, și acolo se construiau cu eforturi supraomenești atâtea ”cea mai bună mamă”, atâția ”cel mai bun tată”, atâția copii-genii și ascultători, cei mai cei și cele mai cele fii și fiice cu care orice părinte s-ar putea…
M-am născut într-un oraș mic, plin de oameni cu ego-uri mari. Am fost învățată că ”iartă-mă” și ”îmi pare rău” se spun în șoaptă și o singură dată, pentru a nu părea slab. De mică am fost împotriva curentului, așa că, pentru mine, cuvintele astea au reprezentat întotdeauna o poartă către împăcare, comunicare, armonie….
Noiembrie. Miros de castane căzute printre frunze foșnăitoare. Pași mici, lenți, pe covoare ruginii abandonate în bătaia vântului. E răcoare, dar e bine. Îmi strâng eșarfa la piept ca pe o salvare și mut privirea către lac. Parcă și vântul prinde curaj și își ia avânt, iar genele apei se mișcă în ritmul lui cutezător….