Noiembrie. Miros de castane căzute printre frunze foșnăitoare. Pași mici, lenți, pe covoare ruginii abandonate în bătaia vântului. E răcoare, dar e bine. Îmi strâng eșarfa la piept ca pe o salvare și mut privirea către lac. Parcă și vântul prinde curaj și își ia avânt, iar genele apei se mișcă în ritmul lui cutezător.
Sunt singură. E o singurătate din acelea dorite, îndelung așteptate, în care eu îmi dau voie să.. fiu eu. E o toamnă ca toate celelalte, dar parcă acum văd totul pentru prima dată. Culorile, nuanțele, zborul, liniștea, avântul, tăcerea, curajul și… pe mine.
Nu mi-a fost niciodată ușor să renunț. La oameni, la lucruri, la locuri, la sentimente. Și nu mi-a fost niciodată ușor să accept că nu am puterea de a influența totul în jurul meu, de a schimba, de a salva. Acum învăț toate astea. Sunt studentă în luna a 10-a la Arta Acceptării, a Iertării și a Vindecării, și cumva, încă de la începutul cursului, m-am luat pe mine de o aripă și m-am întors pe toate părțile. Sunt în proces de (re)descoperire. O descopăr pe delia așa cum e ea, dincolo de cum i s-a spus că (n-)ar fi și dincolo de cum a crezut că (n-)ar fi. O schițez milimetric, cu tot ce descopăr, ca să o pot construi cuvânt cu cuvânt, vers cu vers, puțin mai târziu, când procesul de analiză și deslușire va fi aproape de final.
Mă plimb prin parc privind în mine. Nu-i deloc ușor, sunt conectată doar la ce simt, la ce văd, la ce simt iar. Mă dor pașii ezitanți pe care îi fac spre unul dintre locurile mult prea cunoscute, din care acum lipsesc alți pași. Nu mai e nimic la fel. Și totuși…
Mă aventurez pe o potecă pustie și dincolo de liniștea asurzitoare în care respir acum rămâne o singură întrebare: încotro? ”Aici”, imi spun, și mă așez pe o bancă. Bag mâinile în buzunare, mă fac comodă și privesc în jur: e bine. Mi-e bine. Mi-e bine mie cu mine.
Mă simt ca acasă în mijlocul toamnei, cu mine de mână, cu mine în brațe. Miros de castane furișate printre frunze-dansatoare mai palide sau mai roșcovane, miros de ceai cu rom, de scorțișoară, de foc în sobă. Miros de începuturi noi, miros de nerăbdare, miros de refugiu.