Ești într-o mulțime de oameni cu care ai lucruri în comun. Râzi, întrebi, ți se răspunde, te mai apropii, te mai îndepărtezi. Te uiți la ei și apoi te uiți în tine. Simți că se leagă ceva, în timp ce se dezleagă altceva. Îți vine să fugi, dar rămâi acolo. Și cauți alți ochi, în toată goana aia de cuvinte și hohote de râs care (pe)trec pe lângă tine. Cauți alți ochi care să îi vadă pe ai tăi și să citească dincolo de hazul momentului. Care să înțeleagă, care să se întrebe. Care să recunoască, în forfota genelor tale, coordonatele căutărilor tale. Și să meargă acolo, să te aștepte, cuminți, cu răbdare, până îți descoși tu tumultul și faci un pas în afara lui.
E aceeași căutare care n-a avut niciodată succes. Aceeași căutare pe care o pornești din nou, în speranța că îți va ieși în cale, de nicăieri, un erou care te va scoate din propria-ți amorțeală. Care-ți va spune: ”hei, știu ce cauți, hai să căutăm împreună: tu știi drumul – eu vin cu lumina și te țin de mână.”
Și e zgomot mare în căutarea aia. E o voce pe fundal care cântă în 6 limbi același imn pierdut al unei singurătăți care uneori acaparează tot, până și mulțimile din jurul tău. Și-ți dispare zâmbetul și nu mai găsești nici întrebări de pus, nici răspunsuri de dat, și doar stai într-un colț, cu ochii pierduți în căutările alea nesfârșite.
Și te retragi în tine. Apoi te retragi fizic, e prea mult zgomot. Te întorci în spațiul tău, în care te simți safe, respiri adânc de câteva ori, și-apoi te uiți în oglindă. Și-ți vezi ochii ăia umezi care căutau răspunsuri și lumină în alți ochi. E atâta forfotă în ochii tăi, că nu știi cum s-o oprești. Atâta zgomot, atâta haos, atâta agitație. Închizi ochii, respiri. 1,2,3,4 inspiră. 1,2,3,4,5,6,7 ține. 1,2,3,4,5,6,7,8 expiră. Încă o dată. Și-ncă o dată.
Deschizi ochii. Îți lăcrimează. Îți ștergi pomeții blushați cu degetele care-ți alunecă pe umeri și te întrebi ”dar dacă…?” Îți pui mâna stângă pe după umărul drept, te urmează și dreapta. Le strângi în încrucișare și te ții așa, în brațe, cu ochii închiși și lăcrimânzi, câteva secunde. 1,2,3,4 inspiră. 1,2,3,4,5,6,7 ține. 1,2,3,4,5,6,7,8 expiră.
Se pare că ți-ai găsit eroul. E liniște. Ai dat singurătatea mai încet.