De cand ai plecat, Am incercat sa iti port pantofii. I-am probat zi si noapte, noapte si zi, la greu, la bine, insistent, disperant Pana cand am realizat ca in ochii alor mei am un defect: nu voi putea niciodata sa cresc suficient de mult incat pantofii tai sa ma incapa perfect Asa ca intr-o zi am obosit de la atata incercare si mi-am cumparat proprii mei pantofi: imi amintesc si acum cat de greu mi-a fost sa-i las pe ai tai, fara sa tresar, langa scaunul cel gol de la masa de sarbatori si sa ii incalt pe ai mei, fara sa ii compar. Dar de cand am reusit, de atunci, merg cu pantofii mei rosii prin lume mai impiedicandu-ma, mai echilibrandu-ma, mai facand cate-un pas gresit, indepartandu-ma uneori de ce mi-am dorit. Cand mai ajung pe acasa, cand mai vorbesc cu ai mei - candva si ai tai- iti mai zaresc pantofii nepurtati de nimeni niciodata si realizez ca nu as fi putut vreodata sa ii fac ai mei dupa ce te-au purtat pe tine sau, ma rog, dupa ce i-ai purtat tu pe ei. Fiecare om are pantofii lui -pe care sa ii 'umple'- si atat. Oricat am incerca, urmand alte indemnuri, sa ne insusim pantofii altora, nu vom reusi. Vă spune, ca a incercat si ea, Fetita cu pantofii rosii.