Da-mi timp, i-am spus timp sa cant, sa zbor, timp de iubit, de suras da-mi din plin, nu te sfii Mi-a dat, nu ma plang, l-am luat ca un copil care gusta pentru prima data viata: infometata sa traiesc, l-am pus in geanta, l-am ascuns bine si am plecat in lume
Pe drum am vazut o banca. Acolo, intr-un colt de lume, m-am oprit, cu tot timpul ascuns in desaga. Am respirat. Ma uitam la el, ma uitam in zare. Mi se parea mult, ma intrebam daca il merit. Il merit… Nu-l merit. Il merit… Il merit ! Ce fac cu el ?
– Da-l mai departe, mi s-a zis.
– Pai cum ? am intrebat. O sa aflu, mi-am raspuns. Si am plecat.
Dar tot mergand, m-am impiedicat de-o teama. Mi s-a agatat de picior si nu mi-a mai dat drumul. Din pas in pas a inceput sa adune langa ea matusi, surori si alte rude nevoiase, neglijate, asa ca picioarele mele au devenit grele. Nemaiavand loc, temerile au inceput usor usor sa urce spre coapse, abdomen, piept, maini, piele, si s-au cuibarit acolo. Mi-era din ce in ce mai greu sa merg. Asa ca m-am oprit la marginea unui drum, respirand teama prin toti porii vazuti si nevazuti. Am stat asa, nemiscata, fara sa clipesc, zile in sir. Am stat, si-am inghetat si eu, si temerile mele de atata nemiscare. Si-au trecut anotimpuri, au trecut ganduri, nori si vise totodata.
Pana intr-o zi cand langa mine te-ai oprit tu, curios. Nu inteleg nici azi cum m-ai vazut, ingramadita in toate fricile alea sau ele ingramadite-n mine, mai mult. Mi-ai batut in ghetus, l-ai crapat si a inceput sa intre lumina pe acolo. Am deschis ochii, te-am privit si am stiut ca daca vreodata a existat o asteptare, pentru tine a fost, toata. M-ai luat de mana si am inceput sa dansam. Patinam pe tot ghetusul de care m-a dezbracat lumina. Am alunecat zdravan de cateva ori si eram gata-gata sa ne dam drumul la mana, dar cumva ne-am gasit de fiecare data. Mereu ne gasim. Si tot alunecam, dar azi stim cum sa ne rotim in acelasi ritm. Ii facem ciuda universului cu piruetele noastre perfecte.
Si-am tot dansat, si-am tot patinat, cu geanta aia pe umar, pana intr-o zi cand am simtit greutatea ei si m-am oprit pentru o secunda. M-am oprit pe marginea sufletului si am desfacut geanta. Uitasem ca aveam atata timp de daruit acolo. Uitasem ca ma intrebasem daca il merit. La fel cum am uitat ca ma duream de la atatea temeri nevoiase pe care le adoptasem, din generozitate fata de altii, si fata de ele. Ghetusul ala pe care am tot patinat le-a curatat de pe mine, de pe si din piele, si le-a transformat in fulgi sculptati la suprafata ghetii. De ele ne tot impiedicam si azi, si tot alunecam, dar le invatam, usor usor, locul, asa ca nu ne mai ferim. Plutim azi. Ne tinem cand la sol, cand in zbor, dar mereu de mana. Mereu de mana.
Mai da-mi timp, i-am spus timp sa aflu ce am de facut cu timpul pe care mi l-ai dat si de care am uitat si de care m-am temut timp sa-l scriu pe cearsafuri sifonate, pe bolta, pe suflete, pe munti si creste pe temeri ca ale mele si nu numai, timp sa-l alin pe cel trecut pana se transforma in poveste.