Prea-Multul din mine deschide porți
pe care le-aș dori închise
Se încăpățânează să caute locuri prea strâmte
în care să se ghemuiască
până simte că se sufocă
și apoi pleacă dezamăgit
Prea-Multul din mine cântă în duș
și-și spune răspicat părerea
când toată lumea în jur tace,
mereu aleargă, mereu simte, mereu face
Nu știu ce să fac cu Prea-Multul din mine
apare neinvitat oriunde merg eu
și nu are cum să treacă neobservat
El e admirat
dar eu sunt arătată cu degetul
pentru că nu îl temperez,
ca o mamă care își crește copilul fără
să țină cont de gura lumii
Asta sunt eu, mama Prea-Multului meu
pe care îl iubesc și îl urăsc deopotrivă,
pentru că mă face atât de eu încât
nu mai am cum să fug de mine
Nu știu ce să fac cu Prea-Multul din mine
l-aș boteza sub cerul dimineții
l-aș descânta în păduri străine
l-aș îmbăia în spuma mării
i-aș cânta, să-și unduiască marginile pe ritmul vocii mele
l-aș pune pe frânghie noaptea, în bătaia vântului,
să-l croiască luna după asemănarea ei
apoi l-aș acoperi cu o cămașă albă, deochiată,
să se îmbibe în cașmir și să îl port doar la ocazii
Nu știu ce să fac cu Prea-Multul din mine
a început să-mi placă, și el știe,
așa că îl las să zburde liber, să fie.
Superb. Ma cam regasesc si eu.