Mă împiedic de frici
ca de lanțuri
și ce-i amuzant e că le car după mine
și nici măcar nu’s ale mele
Dar am crescut cu ele și e ca atunci
când crești cu părinți abuzivi
care te izbesc cu realitatea lor
pe care nu ai curaj sa o pui la indoială
și te obișnuiești așa:
să ai câte-o întâlnire de gradul trei
cu haosul, de trei ori pe săptămână,
cu o disciplină mai strictă decât postitul
Am crescut cu ele și nu pot să le las,
că nu știu cine aș fi în lipsa lor,
o Delia-fără-frică sau, mai precis,
o Delia-mică-fără-frică
Nu-mi vorbi deci despre ce
trebuie să-mi amintesc,
vorbește-mi despre ce trebuie să uit întâi
Eu întotdeauna îmi fac temele la timp și în ordine
așa că întâi uit, fac loc, redecorez,
și-apoi îmi amintesc,
de la stânga la dreapta,
în sensul acelor de ceasornic,
că mă împiedic de frici
ca de lanțuri
și ce-i amuzant e că le car după mine
și nici măcar nu sunt ale mele,
pot oricând să mă dezbrac de ele
ca un copil de inhibiții
și să fiu o Delia-mică-fără-frică
așa cum mi-am dorit dintotdeauna
fără să cred cu adevărat că
merit
?