Mi-au rămas părinții mici
și vorbele lor gâtuite
și casa-n care am crescut,
cândva mergeam o zi întreagă
de la unul la altul în trei camere
azi îi ajung pe amândoi din doar doi pași
Mi-au rămas mici nopțile albe
și urletele tatei pe fundal
și plânsetele mamei de sub perne
înfundate
pe care azi nu le mai simt amar
Mi-au rămas mici holul și pereții
pe după care mă ascundeam
ca să n-aud sau să aud mai bine
să știu dacă rămân sau e mai bine să dispar
Azi mi-au rămas mici debaraua și cuptorul
cu mirosul lor de prăjituri
la care nu aveam voie decât condiționat
sau limitat, în intervale de timp
decise de autoritatea casei
Mereu m-am întrebat unde mai e sensul
prăjituritului dacă nu te bucuri de ce faci
și nu-i lași nici pe alții
Mi-a rămas mică oglinda din baie
în care mă priveam adesea
după ce-mi spălam fața de lacrimi
doar ca să înțeleg de ce mi se spunea
că sunt urâtă și că nu o să mă vrea nimeni niciodată
pentru că ai mei așa credeau,
că ei dau tonul, și că dacă ei nu m-au vrut
nu o să mă vrea nimeni
Doar că trăsătura unui om de a fi sau nu iubibil
nu ține de alții, ci doar de sine
iar ai mei, printre multe altele,
nici asta nu au înțeles
Mi-au rămas mici părinții
cu temerile lor exagerate,
amenințările nefondate
și poveștile pe care și le-au spus atât de des
încât au început să le și creadă
și să le servească și altora ca pe adevăruri
adevăruri și atât, fără îndoială
Mi-au rămas mici părinții
cu mijloacele lor de a mă ține
antrenată în războiul lor
din care nu am vrut niciodată să fiu parte
dar în care am fost pe rând
soldat, dezertor, rănit, mediator,
locotenent, nimeni, raționalul,
totul, emoționalul,
salvatorul, agresorul și victima
Ce de roluri și, din păcate,
nu toate
mi-au rămas mici,
cu unele încă jonglez:
le-am tot împins cu cunoașterea
spre marginea prăpastiei,
în speranța că voi scăpa de ele
doar ca să le văd întorcându-se
ca un bumerang și lovindu-mă
cu toată puterea peste speranța
unui nou început
mi-am tot luat țeapa asta
până am înțeles că sunt dispuse să plece
când sunt pregătită să le privesc în ochi
să le întind mâna,
să le mulțumesc pentru ce m-au învățat
și să le las în urmă
asta o să fac și cu ai mei,
care mi-au rămas mici:
într-o zi o să fiu pregătită
să îi privesc în ochi,
să le întind mâna,
să le mulțumesc pentru ce m-au învățat
și a trebuit să dezvăț
și să îi las în urmă
cu tot cu casa lor care mi-a rămas mică