Am în mine o bebelușă cu ramuri în loc de plete
și suflu de mosc alb
născută în haos
venită din lumină
Am în mine o școlăriță cu dințișori de lapte
care înflorește în ritmul ei lent, dar real
mai puțin pe zi, mai mult pe timp de noapte
în liniște
cu coroniță pe creștet și sudoare pe frunte
de la presiunea perfecțiunii
Am în mine o adolescentă neînțeleasă
bullied și temătoare
care a învățat că lumea e un loc periculos
dar care a făcut (im)posibilul să o descopere;
cu ziduri în jurul inimii,
dar brațe întinse pentru o îmbrățișare
oriunde, oricui,
care nu cere mult,
se mulțumește cu ce-i spui.
Am în mine o tânără de 20+
care intră în încăperi cu privirea în jos
ca și cum toată lumea o știe și o judecă
și o arată cu degetul
pentru că tatăl ei bea și mama ei minte
(Oh wait…)
Am în mine o femeie care nu știe cine e
pentru că a tot fost cine au avut alții nevoie să fie,
o femeie care se teme, dar nu renunță
care aleargă, dar își ține respirația pe drum
care trebuie să își amintească să respire
pentru că a fost atâta timp în pericol încât nu mai știe
cum e să respire liber, să fie
Am în mine o entertaineriță care-l ținea pe tata
mulțumit și vesel
pentru că mulțumit și vesel însemna calm
și calm însemna că ea nu era în pericol
Am în mine o olimpică pentru care
toate diplomele n-au fost de ajuns
pentru că ea n-a fost niciodată de ajuns
pentru mama ei care voia
mai mult și mai mult și mai mult
pentru sine, dar
pe anii mei, pe viața mea.
Am în mine o soră mai mică
rușinată și vinovată de a nu fi știut
să fie o soră bună,
care a învățat să se ierte
pentru că până la urmă
atunci era doar un copil
Toate astea le-am trăit
pe rând sau simultan,
într-un mélange straniu,
negrăit.
Și totuși
Am în mine atâtea femei pe care
încă nu le-am trăit
și cărora nu le-am dat voie să mă trăiască
Am în mine o mamă nenăscută încă
nici pentru copilul meu, nici pentru mine
o mamă care mângâie, care alină
o mamă plăpândă, măruntă,
dar cu brațe care înconjoară pământul
ca să m-ajungă.
Am în mine o zeiță care-și așteaptă
congruența cu stelele
ca să poată scoate capul la lumină
Până atunci stă închisă într-o colivie din titan;
titan înghețat, care o ține departe de gratii
ca să nu prindă curaj să simtă că poate.
Am în mine o zeiță de care mă tem
- pentru că cine aș fi eu fără traume, fără frici
fără îndoieli, trăind și strălucind în bătaia vântului
care-mi duce mirosul până într-acolo unde
păsările își amintesc unde le e casa
și natura înflorește și iarna, doar că pe dedesubt? -
Am în mine o zeiță care se vrea liberă și trăită
care-mi cere doar curajul să let go,
să respir și să ascult
iar eu mă fac că n-o aud,
că nu o văd când mă privesc în oglindă
- mai ales după ce plâng -
și de dincolo de pupile atinge
cu palmele luminoase gratiile
și îmi strigă:
“ai curaj, ai curaj, ai curaj!”
Poate într-o zi o să am
Până atunci
am în mine netrăită o fetiță
- care își caută tatăl, care își caută mama
care-și caută rostul în lumea asta căreia nu-i aparține
- de alinat.